May 11, 2008

Noaptea Muzeelor @ MNAC


"Noaptea muzeelor europene", care va avea loc pe 17 mai, va reuni, la a patra ediţie, aproximativ 2.000 de instituţii, dintre care jumătate din Franţa, a anunţat ministrul francez al Culturii, Christine Albanel, citată de AFP.

Manifestarea permite vizitarea muzeelor, gratuit în majoritatea cazurilor, la o oră târzie (de la 19.00 la 1.00 dimineaţa) şi are ca scop încurajarea publicului larg, în special a tinerilor, de a descoperi colecţiile muzeelor.

Creată la scară europeană, în 2005, manifestarea, care în Franţa a debutat în 1999, include pentru prima dată anul acesta muzee din Scoţia, Irlanda de Nord şi Copenhaga (Danemarca).

O "implicare mai puternică" se va face simţită în Belgia, Serbia şi oraşe precum Barcelona şi Bucureşti, a indicat ministerul francez al Culturii.

În acest an, manifestarea va fi organizată în preajma Zilei Internaţionale a Muzeelor (18 mai), fiind un eveniment patronat de Consiliul Internaţional al Muzeelor.

Anul trecut, Noaptea muzeelor a fost organizată pe 19 mai, la manifestare participând aproximativ 2.000 de muzee de artă, istorie, etnografie şi ştiinţă, din aproape 40 de ţări europene. Din România, în cadrul evenimentului şi-au deschis porţile Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul Astra din Sibiu, Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), Muzeul Colecţiilor de Artă etc.

"Noaptea muzeelor" a fost iniţiată în 2005 la propunerea lui Donnedieu de Vabres, atunci ministru al Culturii şi Comunicării din Franţa, cu scopul de a atrage spre instituţiile muzeale un public cât mai numeros. Astfel, "Noaptea muzeelor" s-a alăturat altui eveniment organizat începând cu 1999 - "Primăvara muzeelor". - Mediafax



Programul Muzeului National de Arta Contemporana

On view:
• Animations/ Fictions curator Ruxandra Balaci
• Braco Dimitrijevic: Louvre is my studio, street is my museum
curatori: Magda Carneci, Mihai Oroveanu, Oana Tanase
• Lucrarea lunii : Azi eram frumoasa, juna, Alexandra Gulea


Powered by Save or Cancel:
Cinemateca
• Retrospectiva Graffiti autohton, oferita de BucharestBusiness;
• Ambiance – clipuri rollerblading;
• Filme scurte de prezentare a skaterilor romani, oferite de Ollie Gang Shop;
• Avemtour – film romanesc dedicat skateboarding-ului, oferit de Revista Blana;
• White Lines – film romanesc despre snowboarding, oferit de Revista Blana.

Bar si Terasa
• Main event: concert Rezistenta Materialelor
• DJ Vasile/ visuals by VJ Tom
• After: „Party w/ Save or Cancel DJs”

La intrarea in muzeu se vor amplasa doua bari pentru cei care vin cu rolele si skateboard-ul.


Despre asta au mai scris (si le multumim):
TimeOut Bucuresti
Alternativ

P.S. Save or Cancel [nu Save or Cancel X :-)] anunta ca nu va fi o rampa montata la etajul 4 al muzeului, ci, dupa cum am zis mai sus, doua bari la intrare si speram ca si un box.

Link'uri utile:
Muzeul National de Arta Contemporana
Rezistenta Materialelor
Save or Cancel - myspace
uBIc
DJ Vasile
Mr. Disko
Ollie Gang Shop
Revista Blana
Bucharest Business
Ambiance Team

1 comment:

  1. Sunt extrenm de dezamagit de ce s-a intamplat la Mnac in Noaptea Muzeelor. Nu am apucat sa vad nimic. M-am interesat de ce urma sa se intample, mi-am dorit sa intru, dar cand am vazut coada de 'shpe mii de oameni din care jumate erau de la concert kaili minog si au venit si ei ca musca la cacat ca au auzit ca e intrare libera (app. am o banuiala ca intrarea in restu timpului nu e mai mult de 5 lei, nu are cum - auzi pt 5 lei!!) m-au apucat dracii. din cealalta jumate, jumate erau niste incompetenti adunati de pe drum, buimaci imbracati in paiete care habar n-au de nimic ce se intampla si au venit si ei ca au auzit ca e noaptea muzelor nu muzeelor. Oricum, n-au inteles nici un cacat din ce-au vazut - "am stat 2 ore la coada, da nu mi-a placut" - n-au fost mici la intrare, d-aia nu le-a placut!
    Evident am stat juma de ora pe scari sa astept poate se plictisesc si o intind pe la un gratar in fata blocului, dar stupoare, am auzit ca erau plopistenii si la 1 noaptea la coada, asta in conditiile in care pe la 12 si ceva imi pierdusem rabdarea.
    Vreau de acum incolo cand se mai organizeaza Noaptea Muzeelor sau orice altfel de evenimente cu intrare gratuita - si sper sa fie in continuare cat mai multe! sa scrieti frate cu un marker mare de tot: AICI nu se dau MICI! - ca nu se mai strang in plm toti neavenitii...cheers!

    ReplyDelete