Jun 25, 2009

SALVAŢI MUZEUL SATULUI!

Comunicat de presă

SALVAŢI MUZEUL SATULUI!

Cu ocazia concertului susţinut la Teatrul de Vară Herăstrău, în data de

17 iunie 2009, de „grupul Gogol Bordello şi de Taraf de Haïdukos” (citat din invitaţia Teatrului de Revistă Constantin Tănase) , Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a fost expus distrugerii din partea unor grupuri care au încercat să pătrundă prin efracţie în instituţie pentru a ajunge la Teatrul de Vară. Precizăm că aceste lucruri s-au întâmplat după ora de închidere a Muzeului Satului, iar grupurile au provocat scandal la poarta muzeului.

Din aceste motive, atenţionăm asupra distrugerii patrimoniului

Muzeului Satului de vecinătatea Teatrului de Vară Herăstrău.

Conducerea Muzeului Satului a atenţionat în nenumărate rânduri asupra acestei vecinătăţi cu consecinţe incalculabile pentru Muzeul Satului.

Se pun întrebările: „De câte ori va mai fi asasinat Dimitrie Gusti?”,

„Cui îi este frică de Muzeul Satului?”, „De ce îl iubesc străinii şi românii îl doresc distrus?” , „Se continuă programul de distrugere a Muzeului iniţiat de Ceauşescu în 1970?” Toţi specialiştii din muzeu dar şi din reţeaua naţională şi internaţională ar dori să cunoască răspunsul la aceste întrebări şi la multe altele. Şi toate doresc să-şi explice cuvântul „nepăsare”.

Prin urmare, propunem o dezbatere la Muzeul Satului despre această problemă, în cadrul programului OMUL CARE DĂRÂMĂ LOCUL lansat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.

Aşteptăm părerile şi susţinerea dumneavoastră la mail-ul:

iulia.grumazescu@ muzeul-satului. ro

Conf. univ. dr. Paula Popoiu

Director General



*Nu as fi postat acest mail daca nu ar fi fost comunicatul oficial chiar din partea conducerii Muzeului Satului. Iar de baietii care o tot iau pe langa chiar m-am saturat.

No comments:

Post a Comment