Oct 26, 2009

Comunicat de presa - Greenpeace România


Greenpeace România a câştigat procesul intentat Ministerului Economiei privind amplasarea viitoarelor centrale nucleare din România. Greenpeace a solicitat de numeroase ori aceste informații, neprimind niciun răspuns oficial din partea Ministerului. Acest refuz reprezintă o gravă încălcare a Constituției României și a Convenției de la Aarhus.
Bucureşti, 26 octombrie 2009 - Greenpeace România a câştigat procesul intentat Ministerului Economiei privind amplasarea viitoarelor centrale nucleare din România.
În baza liberului acces la informaţii publice, în martie 2009, Greenpeace a solicitat Ministerului Economiei lista celor o sută de locaţii care au fost evaluate pentru construirea de noi centrale nucleare în România, punându-se accent pe cele zece locaţii care se pretează la astfel de construcţii şi pe cele două locaţii considerate a fi preferate, aşa cum reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către Ministerul Economiei. Deşi informaţiile respective au fost solicitate de mai multe ori, menţionându-se faptul că lipsa unui răspuns  va implica acţionarea în instanţă, Ministerul Economiei nu furnizat niciun răspuns oficial.
În urma câştigării acestui proces, Ministerul Economiei este obligat să dezvăluie informaţiile solicitate. În plus, Greenpeace România pretinde daune morale de 1 Ron pentru refuzul de a oferi liber acces la informaţii de interes public, la care se adaugă suma de 100 Ron pentru fiecare zi de întârziere.
Refuzul Ministerului Economiei de a da publicităţii locaţiile viitoarelor centrale nucleare reprezintă o gravă încălcare a Constituţiei României. În plus, se încalcă Convenţia de la Aarhus, ratificată de România în anul 2000, privind accesul la informaţii, participarea publicului la luarea de decizii şi accesul justiţiei în probleme de mediu.
Informaţiile solicitate de Greenpeace România sunt publice, având în vedere impactul major pe care amplasarea şi construirea unei centrale nucleare îl are asupra mediului. Aceste încălcări ale Constituţiei şi ale unor tratate fundamentale ale drepturilor omului reprezintă o imagine defavorabilă a României şi periclitează încrederea în respectarea principiilor statului de drept.



* Semneaza online petitia impotriva construirii de noi centrale!



Nu stiu daca este o reactie impulsiva insa chiar am simtit ca trebuie sa va anuntam si pe voi cu ce se mai ocupa unii si altii. Oricum nevoia de inca doua reactoare nucleare nu se incadreaza deloc in planurile realiste de viitor - am vazut o mie de filme, documentare si alte semnale de alarma pe aceasta tema care au fost destul de convingatoare (asa ca nu vom mai relua argumentele).

No comments:

Post a Comment